

Femeia, acest mister ce creează Universul. O întîlnim peste tot: femeia-mamă, femeia-soră, femeia-iubită, femeia-soţie, femeia-amantă, dar şi femeia-om politic, femeia-director, femeia-om de afaceri…

Oare unde se regăseşte femeia contemporană care se plînge din ce în ce mai des de nefericire, de neîmplinire?
Să fie de vină noul tip de femeie, femeia-bărbat? Privind în jur vedem o nouă femeie, cu un comportament confecţionat, cu o atitudine masculină, dornică să fie cît mai egală cu bărbatul în ierarhia socială.

Unde este însă Femeia? Cea care inspiră poeţii şi pictorii cu misterul ei… Femeia fascinatoare, iniţiatoare, cea plină de erotism rafinat, femeia-copil, femeia-spirituală.

Femeia a uitat şi a abandonat adevărata sa putere feminină: seducţia. Orice femeie are puterea să aibă orice relaţie doreşte, un cuplu armonios unde fericirea şi iubirea să înflorească.
![[femeie.jpg]](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgtaaVvXAbwLfVvG7Z0MQg40aM9mjKr5wzKXnay9D7odGn2Tb5xaPrmamnI0ScaSmiWkQGo8JZdqwX1A3WWkrQq7i8aCAp77hmhPkFa4ERpG9aJykB4hgfW15TUSWlBNUnfnVwe8rGMoop7/s1600/femeie.jpg)
Femeia este un alchimist al Universului, are piatra filosofală… tot ce trebuie să facă este să-şi trezească sufletul şi să folosească acea putere ascunsă. Forţa feminină, acea energie colosală, misteri-oasă, o însoţeşte oriunde s-ar duce şi orice ar face. Are puterea de a încînta, de a seduce.


Capacitatea de seducţie a femeii se naşte din privirea sa profundă, infinită, ceva în care te poţi pierde cu uşurinţă, în care îţi poţi pierde propria identitate, pentru a renaşte.



Unde se duc fluviile, zăpezile, păsările singuratice? Toate se scufundă în Femeie… Dar Ea este rară… Va trebui să fugim cînd o întîlnim, deoarece cînd iubeşte este implacabilă…



Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru. Cînd Ea se dăruieşte Lui, într-un moment sacru, îi deschide prin calda obscuritate a pîntecelui ei poarta către o altă lume. Ea este izvorul virtuţilor:


Bărbatul trebuie să treacă prin ea pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată, şi chiar dacă el a ales alte asceze, o va întîlni din nou sub forme simbolice.

Descoperirea Femeii Adevărate este o graţie. Unirea cu Ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu… Acele întîlniri stranii! Ea apare brusc în trupul falselor femele, iar bărbatul favorizat care o vede începe să tremure de dorinţă şi de teamă. Apoi totul se va transforma, iar el va înceta să se mai joace cu el însuşi” (Louis Pauwels - Conferinţă imaginară: „Femeia este rară”)

Cert este că bărbatul trebuie să treacă prin Femeie pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată. Femeia, orice femeie, este adevărata iniţiatoare a bărbatului, calea sa către Sine.

Femeia trebuie însă să se desăvîrşească, deoarece prin desăvîrşirea sa, va produce desăvîrşirea acestei lumi. Prin transformarea ei conştientă se va produce transformarea inconştientă a acestei lumi. Adevărata natură a femeii este Iubirea, lege fundamentală a Universului. Ea se poate regăsi astfel, iubind necondiţionat, dăruind lumină şi pe sine. Femeia naşte universuri cînd se lasă purtată de energia ce i-a fost dăruită.

Ce muzică poate încînta mai mult urechea unui bărbat decît muzica unei femei ce face dragoste, ce dans poate fi mai minunat decît trupul unei femei ce se unduieşte pe ritmurile pasiunii?… Femeia poate face o artă din amor… o artă a vieţii eterne.
Femeie!!! Fii femeie!!! Iubeşte, dăruieşte, ascultă, iartă, creează, joacă-te… fă dragoste!!!
![[12624n74441wlFiitF.jpg]](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi7FqYfJwziRhMftsf-3TFv3FPeeNUcqPOPVMcPocg0ZJyPz7OQ194FKmbhFF-LvqbFNY-npOacX55etcufw63lVpqtZh8p5gHKaOWCwz4pzXvQ2y4sRKTds5wz3wk0WIgJ8j_wdABF0WRF/s1600/12624n74441wlFiitF.jpg)
Frumusetea naste frumusete!Te imbratisam Mona Sundary!
Un comentariu:
Canturile primaverii sunt parul tau,Femeie / adierile vantului sunt mainile tale, mangaietoare si calde; / picurand clinchete de ras si susurand cuvinte / Tu, izvor fermecat, parfum de flori, soare intre nori ,/ copila de roua, gradina divina, / esti cea mai frumoasa creatie / a lui Dumnezeu !
Trimiteți un comentariu