Lumea este o iluzie, pentru ca, in ciuda formelor solide pe care le imbraca materia in cea de-a treia dimensiune, totul este vazut (inclusiv schimbarile) prin prisma propriei noastre perceptii. Nu exista nicio viziune standard asupra lumii, pentru ca o putem vedea ca fiind frumoasa sau urata, plina de frica sau de iubire, trista sau vesela – totul, in functie de credintele, gusturile, sentimentele si gandurile privitorului. De fapt, fiecare dintre noi vede fiecare aspect al lumii intr-un fel unic, pentru ca lumea este vazuta prin ochii nostri si simtita prin intermediul propriilor emotii. Nu exista alt fel de a “vedea” sau simti lumea, decat din punct de vedere individual si foarte subiectiv.
Ceea ce noi numim lume “materiala” este de fapt un continuum energetic, a carui forma pare sa fie fizica, solida si reala. Si chiar daca din punctul nostru de vedere este fizica, lumea e cu mult mai mult decat atat. Relatia noastra cu lumea este fizica, pentru ca noi percepem si relationam prin natura noastra umana, numai cu partea fizica a realitatii. Dar acesta constituie doar un punct de vedere. Relatia noastra adevarata cu lumea este o relatie energetica, pentru ca lumea este pur si simplu un flux de energie.
Energia nu este o unica frecventa sau o valoare cuprinsa intr-un interval definit. Ea reprezinta spectrul nelimitat al frecventelor la care ne conectam, in functie de propria vibratie energetica. Nu exista niciun nivel pre-stabilit al energiei in lume; exista insa nivele care corespund vibratiei colective din spatiul respectiv. Nu putem lua contact decat cu frecventele care se potrivesc cu ale noastre si, din aceasta cauza, nu ne simtim bine si in largul nostru, intr-o anumita zona geografica sau in prezenta unor anumite persoane – sau bine si complet bineveniti, in altele.
Perceptia noastra asupra lumii nu este altceva decat intersectia dintre energia Pamantului si emotiile noastre. Ganditi-va la un loc in legatura cu care aveti amintiri placute si, de indata, puteti simti bucurie si puteti veda frumusetea sa. Acum incercati sa impartasiti aceasta perceptie cu cineva care are o amintire neplacuta legata de acel loc si a carui experienta si sentimente sunt complet diferite. Acolo unde voi vedeti frumusete, ei vor vedea uraciune; acolo unde voi va reamintiti bucuria, ei isi vor aminti durerea. Este acelasi loc, dar cu o amintire energetica diferita.
Este un adevar simplu al lumii, suntem fiinte energetice si traim intr-o lume a energiilor. Credem ca lumea este aici pentru a fi cucerita si infranta, dar ea nu este altceva decat un flux de energie care nu emite nicio judecata si nu are niciun plan cu privire la noi. Acestei energii nu ii pasa ce este sau ce va deveni, ea raspunde pur si simplu la ceea ce emitem noi sub forma emotiilor, credintelor si gandurilor noastre, transformandu-se pentru a le asimila. Prin urmare, incercarile vietii nu sunt nimic altceva decat transformarea energiei in ceva ce noi putem recunoaste ca fiind o incercare ca raspuns la propria noastra energie. Bucuriile vietii reprezinta transformarea energiei in ceva ce percepem ca fiind plin de bucurie. Tot ceea ce stim despre lume este de fapt o reflectare a energiei noastre si toata lumea se schimba, atunci cand noi ne schimbam energia.
Asta inseamna ca avem capacitatea de a crea lumea dupa cum vrem sa ne fie viata. Este vorba despre crearea miracolelor, miscarea energiei dintr-un loc in altul, schimbarea vibratiei noastre, pentru a permite nivelelor superioare de frecventa energetica sa se exprime prin intermediul nostru, in lume. Avand aceasta perspectiva, putem crede ca totul este posibil pentru noi – si chiar asa si este. Chiar daca ne putem schimba perceptia asupra lumii si energia, nu putem face acelasi lucru pentru altcineva. Fiecare persoana are propria relatie cu aceasta energie – o relatie unica, bazata pe vise, dorinte, karma, vibratii, contractul sufletului, credinte, ganduri, experiente traite si lectii de viata. Cu atat de multi factori diferiti care influenteaza energia, am putea fi oare vreodata in exact aceeasi situatie cu altcineva?
Putem impartasi o anumita gama de vibratii energetice cu cineva, dar nu putem impartasi viziunea asupra lumii, chiar daca punctele de vedere ne sunt asemanantoare. De fapt, nu putem impartasi niciun aspect al existentei noastre fizice in lume, cu nimeni. Putem respira, manca, trai sau rade pentru altcineva? Poate sa ne placa ceva si apoi sa transmitem altcuiva aceasta experienta, neschimbata? Daca va este sete si eu beau ceva, va mai este sete? Sigur ca va este, pentru ca eu nu va pot transmite experienta mea fizica – voi trebuie sa o traiti singuri.
Si aici intervin blocajele in relatii, pentru ca vrem sa ne impartasim calatoria cu ceilalti, pentru a ne valida propriile experiente. Cautam un nivel de conexiune externa, care simtim ca ne lipseste in lumea noastra interioara. Ne dorim de fapt sa existe cineva care sa creeze pentru noi, o vibratie superioara celei pe care credem ca am putea sa o cream singuri. Este frustrant si nu functioneaza niciodata, pentru ca incercam sa impartasim o experienta emotionala intr-o lume fizica – o lume care reprezinta singura noastra interpretare a energiei. Corpul nostru emotional este filtrul pe care il folosim pentru a trai energia Pamantului si noi judecam fiecare experienta de viata, dupa modul in care o simtim.
Imaginati-va cum este sa fii in preajma unui copil de doi ani, ale carui stari sunt in permanenta schimbare. Acum este fericit si rade in gura mare si in clipa urmatoare plange, tipa si arunca cu lucrurile. Copiii sunt asa, pentru ca se afla intotdeauna in modul „raspuns” si starile lor se schimba in functie de energia pe care o simt. Si noi suntem la fel, din multe puncte de vedere, pentru ca le permitem emotiilor sa ne dicteze cum sa percepem energia Pamantului. Din moment ce, de cele mai multe ori, nu ne putem controla emotiile, asemenea unui copil de doi ani, credem ca nu putem controla energia – si chiar nu putem, atata timp cat suntem prea implicati din punct de vedere emotional.
Din acest punct de vedere nu detinem niciodata controlul asupra lumii noastre, pentru ca ne bizuim pe a simti energia ca participanti, in loc sa o percepem din pozitia unui observator. Aceasta este diferenta intre a detine controlul curgerii fluxului de energie si a te ineca in el. Adesea ne scufundam, fara sa fim capabili sa ne gasim calea, pentru ca ne pierdem in experienta emotionala a energiei si uitam ca mai exista si un alt nivel, acela al intentiei.
Prin intentie devenim maestri energiei, pentru ca noi suntem cei care ii putem stabili frecventa, in loc sa reactionam inconstient la orice fel de energie s-ar afla in jurul nostru – inclusiv cea a altor oameni. Majoritatea dintre noi empatizam in mod natural, adica suntem constienti de energia celorlalti, dar lucrurile merg mult mai departe decat atat, deoarece ne stabilim frecventa energetica pentru a se alinia cu a lor. Facem asta din mai multe motive: pentru a transmuta sau a schimba energiile joase, pentru a-i ajuta pe altii in calatoria lor de vindecare, mergand alaturi de ei, pentru a raspunde nevoilor de vindecare prin serviciile noastre, facandu-ne utili sau pentru ca raspundem, in mod automat, nevoilor de vindecare ale celorlalti, oglindindu-le vindecarea. Astfel, daruim franturi din lumina noastra, pentru a o impartsi – in loc sa stralucim mai puternic si sa ne sporim frecventa energetica, spre a le reaminti celorlalti de propria lor putere interioara.
Avem multe de invatat despre energie, lumina si putere si despre cum ii putem ajuta pe ceilalti, in calatoria lor. Toate acestea fac parte din calatoria in stare de maestru, prin care intelegem ca, indiferent ce am trai aici, pe Pamant, totul este energie – o iluzie creata de intersectarea credintelor, gandurilor, emotiilor si perceptiilor noastre, cu energia Pamantului. Si, asemenea nisipului de pe o plaja, iluzia se schimba cu fiecare schimbare a propriei noastre energii. De fiecare data cand ne schimbam energia, ne transformam toate conexiunile cu energia Pamantului, ceea ce conduce la schimbarea iluziei si a modului in care o percepem. Si atunci cand fiecare dintre noi se dedica activ, ridicarii propriei vibratii, avem impact asupra intregului spectru al energiilor Pamantului si le putem schimba si pe ele.
Atunci cand intelegem adevarul despre energie si relatia pe care o avem cu ea, cand intelegem rolul atat de important pe care il joaca emotiile si ce putem face pentru a le schimba, nu vom mai simti ca ne inecam in energie, pentru ca vom pasi in fluxul energiei propriei noastre intentii si astfel vom crea raiul pe Pamant.
Inecul in energie
Daca am putea vedea energia Pamantului, asa cum este ea, am vedea numeroase puncte de lumina stralucitoare, inconjurate de spatii goale. Luminile stralucitoare reprezinta energia care asteapta sa devina forma; spatiile goale fac loc pentru ca energia sa se extinda, ca raspuns la comanda pe care o primeste. Insa cel mai mult ne-ar soca sa aflam ca aceasta energie sta literalmente agatata de fiecare cuvant si gand al nostru, asteptandu-ne sa ii dam comanda prin care sa se materializeze fizic. Insa de foarte multe ori suntem coplesiti de energie si ne scufundam in ea, in loc sa pastram controlul. Credem ca ea este cea care detine controlul si nici macar nu ne da prin cap ca am putea fii stapanii energiei Pamantului
Energia pe care o traim reprezinta vibratiile colective ale tuturor celor care ne inconjoara. Prima noastra experienta a acestui mediu este cea emotionala si, din aceasta cauza, ne simtim atat de coplesiti si fara control. Ne putem oare controla vreodata emotiile? Putem, atunci cand le recunoastem in mod constient si cand ne stabilim intentia pentru ceea ce dorim sa traim. Dar, de regula, suntem atat de implicati in emotiile noastre, incat suntem coplesiti si atunci incepem sa ne scufundam – si fiind atat de preocupati sa ne tinem capul la suprafata, nici macar nu ne trece prin cap ca energia poate fi gestionata.
Una dintre cele mai importante lectii de viata este aceea de a invata ca viata este legata de alegeri si ca, prin intermediul alegerilor, al alegerilor constiente, ne stabilim energia vietii. Din acest motiv avem liberul arbitru, chiar daca avem tendinta sa il folosim in mod inconstient. Nu suntem aici pentru a suferi – chiar daca asta este una dintre alegerile posibile, la fel ca si bucuria. Uitam ca ne aflam aici ca maestri, nu ca victime si ca putem fie sa ne inecam in energia care ne copleseste, fie sa fim activ constienti de faptul ca putem crea in fiecare moment, folosindu-ne liberul arbitru pentru a dirija energia catre cea mai inalta expresie a ei.
Nimic din vietile noastre nu este pre-stabilit si totul depinde de noi, fiind reflectarea directa a alegerilor pe care le facem. Cu cat vom deveni mai repede constienti de faptul ca suntem maestri plini de forta ai energiei celei de-a treia dimensiuni, cu atat vom putea incepe mai curand sa cream realitatea lumii in care dorim sa traim. Folosirea constienta si intentionata a liberului arbitru este cea care ne va permite sa ajungem la acest rezultat – altfel ne vom scufunda in imensa energie care ne inconjoara, zapaciti si nesiguri, intrebandu-ne de ce avem atat de multe incercari in viata, in conditiile in care un singur gand ar fi de ajuns pentru a ne dirija energia si pentru a putea folosi potentialul nelimitat al acesteia, pentru a crea o viata despre care credeam ca poate exista numai in visele noastre.
Aveti incredere oriunde v-ati afla
Viata si lectiile ei apar sub forma incercarilor pe care trebuie sa le depasiti cu ajutorul intelepciunii si al indrumarii voastre divine. Dar, cu toate ca le vedeti ca pe niste incercari ale intelepciunii voastre, ele sunt de fapt ocaziile voastre de a va reconecta la lumina atotstiutoare din interior. Binecuvantarea fiecarei incercari sta in aflarea faptului ca sunteti divini, ca frica este o energie a carei forta este limitata de vointa voastra de a avea incredere in voi insiva. Aveti incredere in locul in care va aflati in fiecare clipa, astfel incat sa ii puteti vedea perfectiunea si, odata cu aceasta, sa va amintiti cine sunteti.
Perfectiunea exista totdeauna in viata voastra, chiar si atunci cand, fiind in fata unor incercari, atentia pe care i-o acordati fricii, care reprezinta energia trecutului, va face sa nu vedeti lumina iubirii si forta, care sunt si ele prezente. In vremurile voastre cele mai grele va simtiti singuri si speriati, lipsiti de sprijin si de indrumare, pentru ca priviti numai in afara voastra, chiar si la Sursa, pentru a primi ceea ce credeti ca va lipseste. Nu aveti deloc incredere in voi insiva, pentru ca simtiti ca v-ati tradat telul si misiunea – si chiar Sursa. Cu toate acestea, prin intermediul acestor trairi, capatati intelepciunea si intelegerea prin care va puteti reaminti conexiunea la Sursa. Intelepciunea Universului este totdeauna cu voi, atunci cand va amintiti sa aveti incredere in perfectiunea locului in care va aflati.
Atunci cand va simtiti depasiti si coplesiti de viata, va cufundati in frica si indoiala. Viata nu este maestrul vostru, voi sunteti maestri vietii si ai trairii. A treia dimensiune este numai un spatiu energetic, al carui scop este sa va readuca la intregire. Ea va reflecta separarea, doar pana cand va aduceti toate partile inapoi, in aliniere cu divinitatea voastra. Pana si ego-ul tanjeste dupa intregire, chiar daca pentru a o atinge are nevoie de elementul de incredere, ce vine de la spirit. Ego-ul nu are incredere, deoarece cunoaste frica. Echilibrul dintre ego si spirit ii permite increderii sa apara si atunci aveti acces la intelepciunea care va va permite sa schimbati energia propriei realitati si sa creati transformarea.
Aveti incredere ca fiecare aspect al realitatii voastre exista in intreaga lui perfectiune, in fiecare moment. Atunci veti trece de la un moment pozitiv, la altul. Prin intermediul increderii va ridicati vibratiile si va reconectati cu intelepciunea necesara pentru a trece la bucurie, pace, iubire si abundenta. In fiecare moment va aflati in realitatea energetica pe care ati creat-o si, avand incredere in voi insiva si fiind deschisi pentru a primi indrumare din interior, va veti conecta la aspectele fiintei voastre care va conduc inapoi la intregire, la centrul vostru ancorat, la lumina voastra interioara si atunci sunteti Acasa, in raiul vostru de pe Pamant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu