miercuri, 5 mai 2010

ARTA DE A IUBI-Don Miguel Ruiz

               

SEXUL:CEL MAI MARE DEMON DIN IAD
Daca am scoate oamenii din creatie, din univers,

animalele, toata lumea - este perfecta asa cum este.
Viata nu are nevoie de justificari sau de judecati; fara
noi, ea ar continua sa îsi duca existenta exact asa cum
este. Daca reintroducem oamenii în acest tablou, dar                                              
le luam capacitatea de a judeca, am constata ca acestia
sunt la fel ca restul naturii. Nimeni nu ar fi bun sau
rau, cinstit sau necinstit; fiecare ar fi exact cel care este.
Visul Planetei ne face sa ne dorim sa justificam
tot ceea ce ne înconjoara, sa evaluam toate lucrurile,
etichetându-Ie în bune sau rele, în drepte sau nedrepte,


desi ele sunt exact ceea ce sunt, punct. Oamenii
acumuleaza foarte multa cunoastere, tot felul de
convingeri, de principii morale, de reguli, învatate de
la familie, de la societate, de la religie. Ei îsi bazeaza
cea mai mare parte a comportamentului lor, a
sentimentelor lor, pe aceasta cunoastere. Ei îsi creeaza
singuri îngeri si demoni, iar între toti, sexul devine cel
mai mare demon din iad. Sexul a ajuns astfel sa fie
considerat cel mai mare pacat al oamenilor, desi trupul
lor a fost creat special pentru sex.
Omul este o fiinta biologica, deci sexuala, iar
lucrurile nu pot fi schimbate. Corpul este plin de
întelepciune. Inteligenta lui este structurata în genele
sale, în ADN-ul sau. ADN-ul nu trebuie sa înteleaga
sau sa justifice ceva anume; el stie. Problema
oamenilor nu este legata de sex, ci de felul în care îsi
manipuleaza ei cunoasterea si judecatile, în conditiile
în care nu exista nimic de justificat. Este atât de greu
pentru minte sa se abandoneze, sa accepte ca lucrurile
sunt cele care sunt. Orice om are un adevarat set de
principii legate de ceea ce ar trebui sa fie sexul, de
ceea ce ar trebui sa însemne o relatie, iar aceste
convingeri sunt complet distorsionate.
În iad, noi platim un pret mare pentru o


experienta sexuala, dar instinctul nostru este atât de
puternic încât suntem dispusi sa platim acest pret. În
urma experientei noastre noi ramânem cu o stare de
vinovatie, de rusine. Auzim atâtea lucruri legate de
sex: "Uite ce face femeia aceea! Vai! Uite-l pe
barbatul acela, cum se comporta!" Avem atâtea
definitii legate de ceea ce trebuie sa însemne o femeie,
un barbat, cum ar trebui sa se comporte fiecare din
punct de vedere sexual ... Barbatii sunt considerati
întotdeauna ori prea macho, ori prea efeminati, în
functie de cel care judeca. Femeile sunt considerate
prea slabe sau prea grase. Avem un milion de pareri
despre felul în care ar trebui sa arate o femeie pentru
a fi frumoasa. Ea ar trebui sa îsi cumpere anumite
haine, sa afiseze o anumita imagine pentru a fi
seducatoare. În caz contrar, ea ajunge sa creada ca nu
este buna de nimic, ca nimeni nu o poate placea.
Oamenii au ajuns sa creada atât de multe
minciuni legate de sex încât aproape nimeni nu se mai
bucura deschis de sex. Sexul este ceva animalic. Este
ceva rau. Ar trebui sa ne fie rusine ca avem sentimente
erotice. Toate aceste reguli legate de sex se opun cu
desavârsire naturii; ele nu reprezinta decât un vis, dar
noi îl credem. Adevarata noastra natura iese însa la
lumina, iar noi nu ne mai potrivim cu toate aceste

reguli. Atunci ne simtim vinovati: nu suntem ceea ce
ar trebui sa fim. Începem sa ne judecam, sa ne
victimizam singuri. Ne pedepsim, iar acest lucru nu
este corect. Întregul proces creeaza rani care se
infecteaza apoi cu otrava emotionala.
Singura care joaca acest joc este mintea; corpului
nu-i pasa de ceea ce crede mintea. El continua sa aiba
nevoi sexuale. În anumite momente din viata, nimeni
nu se poate împiedica sa nu simta atractia sexuala.
Acest lucru este absolut normal. În nici un caz nu ar
trebui sa reprezinte o problema. Corpul se simte trezit
din punct de vedere sexual atunci când este excitat
fizic, când este atins, când este stimulat vizual, când
vede o posibilitate de a face sex. Câteva minute mai
târziu, daca impulsul înceteaza, corpul nu mai simte
nevoia sexuala; cu mintea este însa o cu totul alta
poveste ...
Sa spunem ca sunteti o femeie casatorita si ca
ati fost crescuta dupa principiile catolice. Aveti în
minte tot felul de idei despre ceea ce ar trebui sa fie
sexul, despre ceea ce este bine sau rau, corect sau
incorect, despre ceea ce este acceptabil si ceea ce
este un pacat. Astfel, pentru ca sexul sa fie un act
corect, este nevoie sa semnezi un contract; daca nu
ai semnat contractul, el devine un pacat. V-ati dat


cuvântul sa-i fiti loiala partenerului dumneavoastra,
dar într-o zi mergeti pe strada si vedeti un alt barbat.
Simtiti o atractie puternica; cel care simte atractia
este corpul. Nu este nici o problema; asta nu
înseamna ca trebuie sa treceti la fapte. Senzatia este
inevitabila, caci îi apartine corpului dumneavoastra.
Dupa ce cauza stimularii a trecut, corpul renunta la
nevoia sa, dar mintea continua sa simta dorinta sa
justifice ceea ce a simtit corpul.
Mintea stie, iar aceasta este o cu totul alta
problema. Mintea stie, dumneavoastra stiti, dar în
fond, ce anume stiti? Stiti numai ceea ce credeti. Nu
conteaza daca este bun sau rau, corect sau incorect,
drept sau nedrept. Ati fost crescuta cu convingerea ca
este ceva rau, deci imediat apare judecata. Si astfel
începe drama si conflictul.
Mai târziu, va gânditi la barbatul respectiv, si
gânduri le dumneavoastra sunt suficiente pentru a va
trezi din nou hormonii. Din cauza puternicei memorii
a mintii, este ca si cum ati vedea din nou barbatul în
fata dumneavoastra, iar corpul va reactiona la fel.
Daca mintea ar lasa corpul în pace, acesta ar uita cu
desavârsire de barbatul respectiv, ca si cum nu l-ar fi
vazut niciodata. Dar mintea îsi aminteste, si întrucât

stiti ca acest lucru este gresit, începeti sa va judecati
singura. Mintea afirma ca nu este bine ce faceti si
încearca sa reprime ceea ce simte ea însasi. Se
întâmpla însa un fenomen ciudat. Cu cât încerci sa-ti
reprimi mai tare mintea, cu atât mai abitir se gândeste
aceasta la obiectul ei. Dupa o vreme, eroina noastra se
întâlneste din nou cu barbatul respectiv, si desi
situatia difera, corpul ei reactioneaza cu mult mai
multa putere.
Daca ar fi renuntat de la bun început la judecata
ei, poate ca a doua oara ea nu ar fi avut nici o
reactie. Dar acum ea vede barbatul, simte o puternica
nevoie sexuala, dupa care are tendinta sa se judece:
"Doamne, ce fac? Sunt îngrozitoare!" Se simte
vinovata, deci trebuie sa fie pedepsita. Starea ei
proasta se amplifica, si totul a pornit de la un balon
de sapun, caci în fond nu s-a întâmplat nimic: totul
s-a petrecut în interiorul mintii ei. Poate ca barbatul
respectiv nici nu a observat ca ea exista. Femeia
începe sa îsi imagineze tot felul de scenarii, sa faca
presupuneri, si tot gândindu-se la el, ajunge sa îl
doreasca din ce în ce mai tare. Face cunostinta cu el,
îi vorbeste, este o relatie frumoasa, dar ea devine
obsedata, caci se teme.


Apoi cei doi fac dragoste, experienta care este
simultan extraordinara si cumplita. Acum femeia simte
cu adevarat nevoia sa fie pedepsita. "Ce femeie îsi
lasa dorinta sexuala sa fie mai puternica decât
principiile ei morale?" Mintea începe sa joace acum
tot felul de jocuri. Desi o doare inima, ea poate nega
sentimentele care o anima, sau poate încerca sa-si
justifice actiunile pentru a evita durerea emotionala.
"Eh, probabil ca si sotul meu face acelasi lucru".
Atractia devine si mai puternica, dar de data
aceasta nu se mai datoreaza corpului, ci mintii, care
joaca un anumit joc. Teama devine o obsesie, si
continua sa se autoalimenteze. Ori de câte ori femeia
va face dragoste cu barbatul, ea va trai o experienta
extraordinara, dar nu neaparat fiindca el este
extraordinar, ci mai degraba pentru ca toata acea
tensiune, toata acea teama va fi eliberata. Pentru a
retrai experienta, mintea joaca un joc nou, punând
intensitatea experientei pe seama barbatului, dar acest
lucru nu este adevarat.
Drama continua sa creasca astfel, dar totul nu
este altceva decât un simplu joc mental. Ea nu are la
baza nici un fel de realitate, si în nici un caz iubire,
caci acest tip de relatii sunt foarte distructive. Ele sunt
inclusiv autodistructive, caci femeia îsi face singura
                    
   
rau, iar ceea ce o doare cel mai tare este zona
convingerilor sale. Nu conteaza daca acestea sunt
corecte sau gresite; cert este ca ea îsi încalca propriile
principii. Într-un fel, acelasi lucru ni-l dorim si noi,
dar de pe pozitia luptatorului spiritual, nu a victimei.
Din pacate, eroina noastra se va folosi de aceasta
experienta pentru a patrunde înca si mai adânc în
interiorul iadului, nu pentru a iesi din acesta.
    
Mintea si corpul au nevoi complet diferite, dar
mintea detine controlul asupra corpului fizic. Pe de
alta parte, corpul are o serie de nevoi care nu pot fi
evitate; de pilda, el trebuie hranit cu alimente si apa,
are nevoie de un adapost, de somn, de sex. Toate
aceste nevoi sunt perfect normale si sunt usor de
satisfacut. Necazul este ca mintea si le asuma, facând
din ele "nevoile mele".
Noi cream tot felul de imagini în mintea noastra,
iar mintea simte nevoia sa-si asume responsabilitatea
pentru tot ce se petrece. Ea crede ca ea este cea care
are nevoie de hrana, de apa, de adapost, de haine, de
sex. Realitatea este însa cu totul alta: mintea nu are
acest tip de nevoi fizice. Ea nu are nevoie de hrana,
de oxigen, de apa sau de sex. Cum ne putem da
seama de acest lucru? Atunci când mintea spune:

"Vreau mâncare", noi mâncam; la un anumit
moment, corpul se satura, dar mintea continua sa
creada ca are nevoie de mâncare. În acest fel, noi
continuam sa mâncam în exces, fara a ne satisface
vreodata mintea, pentru simplul motiv ca nevoia nu
este reala.
Un alt exemplu se refera la nevoia de a ne
acoperi corpul. Da, corpul are nevoie sa fie acoperit
pentru ca afara este prea frig sau pentru ca soarele
arde mai tare, dar acestea sunt nevoi ale corpului, usor
de satisfacut. Când mintea îsi asuma aceasta nevoie,
ori câte haine ne-am pune pe noi, tot nu suntem
satisfacuti. Câte femei nu deschid dulapul care este
plin pâna la refuz cu haine, dupa care spun: "Nu am
ce sa port!"
Mintea simte nevoia sa îsi schimbe masina, sa
plece din nou în vacanta, sa îsi ia o noua casa pentru
prieteni ... Toate nevoile care nu pot fi niciodata plenar
satisfacute sunt mentale, nu sunt reale. Acelasi lucru
se petrece si cu sexul. Când nevoia este pur mentala,
ea nu poate fi satisfacuta, caci alaturi de nevoie mai
exista si întreaga noastra cunoastere, toate
prejudecatile si principiile noastre, adeseori
contradictorii si imposibil de satisfacut. Asa se explica
de ce sexul devine o experienta atât de dificila. În


realitate, mintea nu are nevoie de sex. Ea are nevoie
de iubire, nu de sex. De fapt, sufletul, si nu mintea,
este cel care are nevoie de iubire, caci mintea poate
supravietui si numai cu teama. Frica este si ea un tip
de energie care hraneste mintea; nu este neaparat cea
mai satisfacatoare hrana, dar merge.
Noi trebuie sa-i redam corpului libertatea în fata
tiraniei mintii. Daca nevoia de hrana sau de sex dispare
din mintea noastra, totul devine incredibil de usor.
Primul pas consta în a împarti nevoile în doua
categorii: nevoile corpului si nevoile mintii.
Mintea confunda nevoile corpului cu propriile
sale nevoi, pentru ca ea simte nevoia sa înteleaga:
cine sunt eu? Noi traim în aceasta lume a iluziei si
nu stim cine suntem. Mintea este cea care creeaza
toate aceste întrebari. "Cine sunt eu?" devine cel mai
mare mister, si orice raspuns pare sa o satisfaca
suficient de mult pentru a se simti în siguranta.
Mintea spune: "Eu sunt corpul. Eu sunt ceea ce vad.
Eu sunt ceea ce gândesc. Eu sunt ceea ce simt. Eu
sunt ranit(a). Eu sângerez".
Afinitatea dintre minte si corp este atât de strânsa
încât mintea crede ca ea este corpul. Daca trupul are
o anumita nevoie, mintea este cea care spune: "Eu am
aceasta nevoie". Mintea îsi asuma personal toate


nevoile corpului, caci ea încearca sa înteleaga "Cine
sunt eu?" De aceea, este absolut normal ca ea sa
înceapa la un moment dat sa dobândeasca controlul
asupra corpului. Iar omul continua sa traiasca astfel
pâna când în viata lui se petrece ceva care îl
cutremura si îl face sa vada ca nu este ceea ce credea
el ca este.
Omul începe sa devina constient atunci când
începe sa vada ceea ce nu este, când mintea lui începe
sa realizeze ca nu este tot una cu corpul. Ea ajunge sa
se întrebe: "Atunci, cine sunt eu? Sunt eu tot una cu
mâna? Daca îmi tai mâna, eu continui sa exist.
Înseamna ca nu sunt una cu mâna", În acest fel,
negând tot ceea ce nu poate fi, omul ramâne singur în
fata adevaratei sale fiinte, a adevaratei sale identitati,
si descopera cine este. Acest proces de descoperire a
propriei identitati este un proces de lunga durata, în
decursul caruia omul trebuie sa renunte la visul lui
personal, la toate atasamentele care îl faceau sa se
simta în siguranta, pâna când ajunge sa înteleaga cine
este cu adevarat.
El descopera astfel ca nu este cine credea ca este,
pentru simplul motiv ca nu el a fost cel care si-a ales
singur convingerile. Acestea i-au fost inoculate. Mai
mult, ele existau deja la vremea când s-a nascut el. El

--------- ARTA DE A IUBI ---------
mai descopera ca nu este tot una cu trupul sau, caci
poate functiona si fara corp. EI începe sa observe
treptat ca nu este tot una nici macar cu visul sau, deci
cu mintea. La un moment dat, când ajunge Ia un nivel
de profunzime suficient de adânc, el descopera ca nu
este nici macar una cu sufletul lui. Atunci, el descopera
ceva absolut incredibil. El descopera ca este o forta
care îi permite corpului sa traiasca si mintii sa viseze.
Fara acest eu superior, fara aceasta forta, corpul
ar cadea la pamânt. Fara ea, visul s-ar dizolva
instantaneu. Noi suntem una cu aceasta forta, care este
Viata însasi. Daca priviti în ochii unei persoane
apropiate, veti putea vedea constiinta de sine, aceasta
manifestare a Vietii, stralucind în ochii sai. Viata nu
este corpul, nu este mintea, nu este nici macar sufletul.
Ea este o forta, care îi permite nou-nascutului sa
devina treptat un copil, apoi un adolescent, apoi un
adult, care se reproduce, dupa care îmbatrâneste. Când
Viata paraseste corpul, acesta se descompune si se
transforma din nou în tarâna din care a provenit.
Noi suntem una cu Viata care circula prin corpul
nostru, prin mintea noastra, prin sufletul nostru.
Aceasta realitate nu poate fi descoperita cu ajutorul
intelectului sau al logicii, dar poate fi traita direct, si

atunci descoperim ca noi suntem una cu forta care
face florile sa se deschida si sa se închida, care face
ca pasarea colibri sa zboare din floare în floare.
Descoperim ca suntem în fiecare copac, în fiecare
animal, în fiecare planta si în fiecare piatra. Noi
suntem forta care pune în miscare vântul si care
respira prin intermediul corpului nostru. Întregul
univers este o fiinta vie, pusa în miscare de aceasta
forta, iar noi suntem una cu ea. Noi suntem Viata.

Niciun comentariu:

pineal gland activation

iubirea

iubirea

imbratisare

imbratisare

Unu

Unu

Unu

Unu

Unu

Unu

merkaba

merkaba

Esenta

Esenta